îmi place el


Mai ții minte când erai mai mică și-ți spuneai că tu o sa te căsătorești pe la 20 și ceva de ani? Îți doreai să ai părul lung, natural, puțin buclat, să fii fardată cu sclipici auriu, să ai pe cap o coroniță din floricele albe cu galben. Îl vedeai pe el îmbrăcat în alb, așteptându-te la altar. Tu pășeai sfioasă pe muzică de pian și te uitai numai în ochii lui. Zâmbeai, ți se vedea gropița, erai frumoasă, el te iubea mult și te săruta pe frunte. Ce te-a făcut să nu te mai gândești la asta cu timpul? Păi, poate dezamăgirile? Nu, nu, poate. Mai mult ca sigur. Te-ai gândit că e timpul să nu mai fii cu capul în nori, ci cu picioarele pe pământ. Să înveți să fii independentă, să te bazezi pe tine și numai pe tine, să nu depinzi de niciun băiat. Nu asta ți-ai dorit? De asta ai parte. Ești o fată care se poate descurca singură, care știe să gătească, să spele, să calce, să facă de toate prin casă. Atunci de ce plângi? De ce plângi, Victorițo, la 10:43 dimineața într-o zi însorită de vineri. De ce scrii la ora asta așa devreme? Ieri l-am ascultat pe Radu cum cântă Canon in D Major a lui Pachelbel și m-a emoționat atât de tare. A fost pentru prima oară când am ascultat pe cineva cântând la pian și mi-a venit să plâng. Să fie Radu un pianist desăvârșit sau momentul în sine a fost emoționant? Sau, sau, sau, care e explicația pentru care eu m-am ridicat și m-am dus să-l îmbrățișez și l-am rugat să se oprească. Cum poate să-ți placă de cineva instant? Cum faci să nu te mai gândești la o persoană, cum faci să nu fie totul prea repede, prea din scurt, prea grăbit, prea…și de ce mi se pare că totul este exact cum ar trebui să fie? Și de ce îl plac…mult? Și de ce atunci când mă ține de mână am emoții, când mă sărută am emoții, când mă uit la el mă intimidez, când, când, ah! Mâinile lui, i-am spus că-mi plac mâinile lui, pentru că, da, îmi plac mâinile lui. Îmi place el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *